Activitati 2

Asociația Club Sportiv LIFEGAMES București organizează „Zilele porților deschise LIFEGAMES” în perioada 23 -28 august 2021, cu ocazia împlinirii a 6 ani de la înființare”, un eveniment dedicat copiilor și tinerilor (între 6- 12 ani baieti, 6-16 ani fete), prin susținerea de antrenamente gratuite pentru toți juniorii.
Evenimentul va avea loc în salile de sport ale unităților de învățământ: Colegiul Tehnic „MIHAI BRAVU”, Școala Nr. 116, Școala „NICOLAE LABIȘ”.
Ne asumăm prin tot ceea ce facem misiunea de a promova și încuraja practicarea voleiului la nivel de masă (ulterior performanta) și a activităților conexe în rândul copiilor și tinerilor. Evenimentul “Zilele porților deschise LIFEGAMES” este corelat cu Proiectul de Educație din Sport: NOI SUNTEM CEI 3V: VIATA – VOLEI – VIITOR și ne dorim să devină un proiect recurent, cu tradiție, a declarat Ștefan Tolbaru, Presedintele fondator al Asociației Club Sportiv LIFEGAMES București.
În colaborare cu partenerii săi, Asociația Club Sportiv LIFEGAMES București va oferi participanților prezenți la 2 antrenamente gratuite, tricouri și brelocuri, conform orarului în functie de sală:
-luni, marți, joi, între orele 18:00-19.00
-luni între 18.30 -21.00 și sâmbătă între 12.30 – 15.00.
Evenimentul “Zilele porților deschise LIFEGAMES ” va fi organizat sub forma desfășurării unor ședinte demonstrative de inițiere în volei susținute de sportivi legitimați, sub îndrumarea antrenorilor de specialitate. La acestea, vor asista și participa copii și tineri interesați, ei fiind principalii beneficiari ai acestei actiuni.
Obiectivele adiacente evenimentului organizat de Asociația Club Sportiv LIFEGAMES București vizează promovarea unui stil de viață echilibrat și sănătos, inițierea copiilor în practicarea voleiului, sprijinirea și motivarea noilor practicanți, prin crearea unei comunități diversificate de viitori sportivi voleibaliști.
Pentru atingerea acestora, ne dorim atragerea unui număr cât mai mare de participanți.
Ne bucurăm că putem să celebrăm împreună cu voi aniversarea celor 6 ani 🏐🏅🏆🤩🥳!
Vă așteptăm cu drag😍!
💪Impreună suntem mai puternici, suntem cei mai buni💪!